“MY SOUL’S FAR BETTER PART”: HOMER’S HECTOR AS MAN OF FEELING
Loading...
Files
Date
Authors
Journal Title
Journal ISSN
Volume Title
Publisher
Babeș-Bolyai University / Cluj University Press
Abstract
Description
“My Soul’s Far Better Part”: Homer’s Hector as Man of Feeling. Eighteenth-century sentimentalism may seem foreign to the brutal world of Homer’s Iliad. Yet the parting of Hector and Andromache as depicted in the ancient Greek epic was a key symbol of sensibility in British culture at this time. Translations of the scene became staples of poetic anthologies and were quoted in periodicals, conduct books, and novels. The same passage was a popular theme for neoclassical art. This article will explore what attracted readers so persistently to the Homeric farewell scene. In contrast with previous scholarship, which maintains that eighteenth-century thinkers saw this episode primarily as an affirmation of separate, gendered spheres, I argue that interpretations of Hector and Andromache in this period blur the lines between traditionally masculine and feminine traits, transforming Hector into a “man of feeling.” This article begins by outlining how the ideals of sensibility created ambiguities in the construction of masculinity. In the second section, a close reading of Alexander Pope’s translation of the parting scene reveals that he deployed these ambiguities to make Hector a more appealing masculine archetype for a modern audience. Finally, I explore two important eighteenth-century artistic works directly inspired by Pope’s translation, demonstrating how the artists Angelica Kauffman and Gavin Hamilton used the parting scene to challenge traditional notions of manly heroism and to highlight themes of love and sympathy within the Iliad.
REZUMAT. „Jumătatea desăvârșită a sufletului meu“: Hector, personajul lui Homer, ca om sentimental. Sentimentalismul secolului al XVIII-lea poate părea cu totul și cu totul străin de lumea violentă și brutală a Iliadei lui Homer. Însă, despărțirea dintre Hector și Andromaca, așa cum este reprezentată în textul antic grec, devine în cultura britanică de mai târziu un simbol foarte puternic al sensibilității. Traduceri ale acestei scene se găsesc pretutindeni în antologii de poezie publicate la acea vreme, dar și în reviste, manuale de conduită și romane. Același pasaj devine o temă recurentă în arta neoclasică. În acest articol, îmi propun să explorez ceea ce i-a atras atât de mult pe cititorii secolului al XVIII-lea la această scenă homerică de rămas bun. Spre deosebire de alte studii critice, care susțin faptul că gânditorii secolului al XVIII-lea au văzut în această scenă o demarcare clară între cele două sfere ale masculinității și feminității, doresc să demonstrez că Hector și Andromaca sunt înțeleși în această perioadă într-un mod care confundă, de fapt, trăsăturile masculine cu cele feminine și îl transformă pe Hector într-un vrednic om sentimental. În prima parte a acestui articol, explic faptul că idealul sensibilității aduce cu sine o reprezentare ambiguă a masculinității. În a doua parte, propun o analiză atentă a traducerii lui Alexander Pope care arată cum acesta se folosește de astfel de ambiguități pentru a-l transforma pe Hector într-un arhetip masculin care să fie cu adevărat atractiv pentru un public modern. În cele din urmă, analizez două opere de artă vizuală care aparțin secolului al XVIII-lea și care se inspiră direct din traducerea lui Pope cu scopul de a demonstra faptul că artiștii Angelica Kauffman și Gavin Hamilton s-au folosit de această scenă de rămas bun pentru a contesta noțiunile tradiționale despre eroismul masculin și pentru a sublinia tema dragostei și a simpatiei în Iliada.
Cuvinte-cheie: Hector, omul sentimental, sentimentalism, Homer, epopee, identitatea de gen, Alexander Pope.
Article history: Received 12 June 2023; Revised 22 August 2023; Accepted 13 September 2023; Available online 30 September 2023; Available print 30 September 2023.